Ascensiune pe cel mai inalt vulcan din Asia, Damavand, 5671m, Iran, 10-17 iulie

Va propunem o ascensiune pe Vârful Damavand (5671 m), in cadrul unei expeditii care va dura 8 zile. Acest varf asiatic a fost atins de ghizii montani ai Summits' Experts, Alexandru Boru si Mitza Matei in luna iulie 2015, insotiti de un grup de 9 turisti.
 
Program organizat în parteneriat cu Neotour Brasov.
Perioada: 10 iulie – 17 iulie 2016
 
Damavand (5671 m), cel mai înalt vârf al lanţului muntos Alborz, aflat în regiunea Mazandaran din Nordul Iranului, este unul din cele mai râvnite vârfuri din lista „Seven Volcanoes Summits”, fiind şi cel mai înalt vulcan al Asiei! Damavand este prezent şi în mitologia persană, în textele sacre zoroastrice, având o profundă similitudine cu miturile europene prin dragonul cu trei capete – Azi Dahaka – rămas înlănţuit până la sfârşitul zilelor pe acest munte.
 
Un exemplu al importanţei acestui munte în literatura persană ne este prezentat de poetul persan Mohammad Taqi Baqar, în poemul său intitulat Damavand, prin versul
اای گنبد گیتی ای دماوند
Ay gonbade gītī, ay Damāvand
Oh dome of the world, Oh Mount Damāvand.
Programul expediţiei:
 
Zilele 1/2 (10/11 iulie): Bucureşti – Teheran - Polur. Întâlnire la ora 15:20 cu ghidul pentru îmbarcare pe cursa Pegasus Airlines PC 760 cu decolare la ora 17:20. La ora 18:45 sosim în Istanbul şi ne imbarcam la ora 22:55 spre Teheran, pe cursa PC 512. Sosirea in Teheran (Aeroportul Imam Khomeini) pe data de 11.07 la ora 03:35.
Transfer cu microbuzul de la aeroport la Teheran. Cazare cu mic dejun la hotel în Teheran. Early check-in.
În această zi facem ultimele pregătiri pentru ascensiunea ce va urma. În cursul după-amiezii transfer către Tabăra 1 Polur, situata la 2250 m. Vom preda o parte din echipamentul personal, care va fi transportat în tabăra superioară cu catarii, urmând a fi recuperat in ziua următoare. Cazare în cabana din tabăra Polur.
 
Ziua 3 (12 iulie): Tabăra Polur – Goosfandsara - Bargah
După micul dejun (neinclus în tarif), ne îmbarcam în masini pentru transfer spre tabăra 2 (Goosfandsara), aflata la 3050 m. Vom continua ascensiunea, pe jos, pana la tabăra 3 (Bargah
Sevom), situata la 4200 m. Pranzul se va servi în sistem „lunch box”. Cazare şi cină în cabana din tabăra Bargah sau în corturi.
 
Ziua 4 (13 iulie): Zi de aclimatizare
Această zi este dedicată aclimatizării. După micul dejun, vom urca până la aprox. 5000 m, în zona cascadelor de gheaţă. Prânzul se va servi în sistem „lunch box”. După 5-7 ore revenim în tabără unde servim ceai şi dulciuri şi ne odihnim pentru până la cină. Cazare şi cină în cabana din tabăra Bargah sau în corturi.
 
Ziua 5 (14 iulie): Ziua Vârfului !
Astazi este ziua în care urcăm pe cel mai înalt vârf - Damavand (5671 m)! Ne trezim dimineaţa devreme (ora 03:00 am) şi luăm micul dejun. Dupa verificarea echipamentului, începem urcuşul spre vârf la ora 4:00 am.
În funcţie de ritmul în care se urcă, ascensiunea poate dura între 5 şi 7 ore. Odată ajunşi pe vârf avem câteva minute de odihnă şi fotografii. Urmează coborârea spre tabăra 3 (Bargah Sevom), care va dura aprox. 4-5 ore. Pranzul se va servi tip „lunch box”. Cazare şi cină în cabana din tabăra Bargah sauin corturi.
 
Ziua 6 (15 iulie): Coborârea spre Teheran/Zi de rezervă
Mic dejun. Dacă s-a reuşit urcarea Vârfului Damavand în ziua a 5-a, începem coborârea până la tabăra 2 (Goosfandsara). Odată ajunşi aici vom fi preluaţi de maşini pentru transfer în
Teheran. Cazare la hotel în Teheran (nu este inclusă).
 
În cazul în care în ziua a 5-a nu s-a putut urca pe vârf din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, vom încerca din nou în aceasăa zi. Cazare şi cină în cabana din tabăra Bargah sau în corturi.
 
Ziua 7 (16 iulie): Teheran
Dacă în ziua a 5-a s-a reusit ascensiunea pe vârf, astăzi vom avea timp liber în Teheran. Vă recomandăm să vizitaţi: Palatul Golestan, Green Palace, White Palace, Complexul Sahului,
Bazarul. Cazare la hotel în Teheran.
Dacă ascensiunea pe vârf s-a realizat în ziua a 6-a, astăzi vom coborî până la tabăra 2 (Goosfandsara) de unde vom fi preluaţi de maşini pentru transfer în Teheran. Cazare la hotel în Teheran.
 
Ziua 8 (17 iulie): Teheran – Bucureşti
Transfer la aeroport pentru îmbarcare pe cursa PC 513 a companiei Pegasus Airlines cu decolare la ora 4:25 din Teheran. Sosire în Istanbul la ora 06:10 şi îmbarcare pe cursa PC 761 spre Romania la ora 15:10. Sosim în Bucureşti la ora 16:40.
 
Tarif: 1420 euro/persoană
(Tariful este valabil pentru grup de minim 4 persoane.)
 
Servicii incluse:
 
- Bilete de avion pe ruta Bucureşti – Teheran – Bucureşti, escala în Istanbul, compania Pegasus Airlines
- Taxe de aeroport
- Transfer aeroport - hotel Teheran – aeroport
- Transfer auto tabăra Polur – tabăra Goosfandsara
- Transfer auto la coborâre tabăra Goosfandsara – Teheran
- 2 nopţi cazare la hotel în Teheran
- 1 noapte cazare în tabăra Polur
- 3(4) nopti cazare cu pensiune completa (prânz tip „lunch box”)în cabană pe munte sau în cort în funcţie de disponibilităţile de moment)
- Transportul bagajelor de la tabăra Polur până la tabăra Goosfandsara se va efectua cu catâri (ziua 3).
- Taxa pentru obţinerea permisului pentru ascensiunea Vârfului Damavand
- Asistenţă pentru obţinerea vizei pentru Iran
- Ghid local
- Însoţitor român de grup – ghid montan autorizat
 
Servicii neincluse:
 
- Taxa de viză (aprox. 250 lei)
- Cina în ziua a 2-a în tabăra Polur şi micul dejun din ziua a 3-a
- Cazarea in Teheran, ziua a 6-a (aprox. 30 euro)
- Asigurarea medicala şi storno
- Bacşisuri pentru şoferi si ghizi locali
 
1. La cabanele aflate pe ruta spre Vf. Damavand, rezervările nu sunt posibile, turiştii vor fi acceptaţi în limita locurilor disponibile. În cazul în care nu este posibilă cazarea în cabane,
partenerul agenţiei din Iran va pune la dispoziţie corturi, însă masa se poate servi în sala de mese amenajată în cabane.
 
2. Echipamentul tehnic necesar: cască, colţari, beţe telescopice, piolet. Turiştii care nu vor fi echipaţi corespunzător nu vor fi acceptaţi la această expediţie. Primii 6 turisti inscrisi in cadrul expeditiei si care achita un avans din tarif vor primi din partea Summits' Experts echipament tehnic: casca, ham alpinism, coltari si piolet.
 
3. Acte necesare pentru participarea la expediţie: paşaport (să nu conţină viza de Israel sau ştampile ale Iordaniei şi Egiptului de la punctele de frontieră cu Israelul), valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în România, adeverinţă medicală în care să fie specificat „apt pentru expediţie montană Iran-Damavand, 5671 m”.
 
4. Pe teritoriul Iranului este interzisă introducerea sau consumul de băuturi alcoolice. Turiştii nu sunt exceptaţi de la aplicarea legilor islamice în privinţa vestimentaţiei, în special
persoanele de sex feminin (corpul şi capul trebuie să fie în permanenţă acoperite). În cazul bărbaţilor nu este permisa purtarea pantalonilor scurţi în public. Pentru informaţii suplimentare accesaţti pagina www.mae.ro.
 
Te poti inscrie in cadrul expeditiei pe formularul de pe site, aferent fiecarei ture!
Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2019: Summits Experts | Travel Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress