Ascensiune pe varful Grossglockner, 3798m, 3-7 iulie 2017

La inceput de vara va propunem o ascensiune montana pe cel mai inalt varf al Austriei, Grossglockner, 3798m altitudine, o tura frumoasa in Alpii Austrieci, dar care necesita o buna conditie fizica si cunostinte elementare de catarare pe stanca si de mers la coltari si piolet pe zapada.
Programul turei: 3 iulie ­- 7 iulie 2017
Locuri disponibile: 6.
 
Ziua 1, luni 3 iulie: intalnire dimineata cu grupul in Romania si plecare spre Villach, Austria.
Intalnirea generala va fi la pensiunea noastra din sudul Austriei, zona Carinthia. Vom efectua pregatirea echipamentului si vom discuta programul pentru zilele urmatoare. Pe seara vom face o vizita la castelul Adler's Ruhe din aceasta zona, foarte cunoscut datorita vulturilor care traiesc pe aceste culmi muntoase.
Cazare la pensiune cu mic dejun Austria.
 
Ziua 2, marti 4 iulie: Ne indreptam spre Lucknerhaus, cabana aflata la poalele lantului muntos Hohe Tauern, acolo unde vom lasa masinile in parcarea amenajata si vom incepe ascensiunea de la altitudinea de cca. 1950m spre cabana Studllhutte, 2801 m, acolo unde ne instalam si vom petrece noaptea.
Dificultate traseu: usor.
Durata: 3 ore.
 
Ziua 3, miercuri 5 iulie: In aceasta zi, vom incepe ascensiunea dimineata devreme, intr­-un ritm cat mai lejer, pentru a da corpului posibilitatea sa se aclimatizeze si ne vom indrepta catre cabana Erzherzog ­Johann ­Hütte, aflata la circa 3454m altit., urcand in jur de 650m diferenta de nivel in circa 2-3 ore.
 
Odata ajunsi aici, daca starea vremii si conditia fizica a participantilor ne-­o va permite ne vom indrepta catre varful Grossglockner, cu cei 3798 metri ai sai.
Daca decidem sa urcam deja varful, traseul va dura in jur de 5­-6 ore dus-intors, ruta fiind una de dificultate medie, insa avand parte si de zone de creasta aeriene, expuse, acolo unde vom instala corzi fize pentru siguranta voastra, urmand ca ghizii nostri montani sa se preocupe de siguranta ascensiunii.
 
Varful cel mai inalt din Austria, Grossglockner ne va rasplati cu privelisti uluitoare catre ghetarii Alpilor Austrieci, precum si catre Italia, acolo unde se intrevad varfurile alpine ascutite ale Dolomitilor.
Cazare la cabana Johann Erzherzog Hutte, 3454m, cabana situata la cea mai mare altitudine din Alpii Austrieci.
 
Ziua 4, joi 6 iulie: In cazul in care nu am urcat inca varful, vom incepe ascensiunea dimineata devreme catre Grossglockner, 3798m! Plecam devreme din mai multe considerente pe care le impun intelepciunea si experienta altor expeditii montane, asa ca vom ajunge pe varf in cca. 2­-3 ore, urmand sa mai facem in jur de 2-­3 ore inapoi la cabana Studllhutte.
In cazul in care s­-a reusit deja ascensiunea varfului, ne vom pregati de coborare catre masini, acolo unde vom ajunge dupa circa 4­-5 ore de traseu pe ghetar.
Ne vom caza la o pensiune in zona Carinthia, acolo vom petrece impreuna o seara in care vom sarbatori victoria si ne vom impartasi experientele montane.
 
Atentie! Daca timpul ne­-o va permite si exista doritori, se poate efectua o tura de rafting pe raul Isel, dificultate gradul 3, unul dintre cele mai spectaculoase rauri ale Austriei. Vom avea la dispozitie ghizi calificati de rafting si veti beneficia de echipament de rafting adecvat.
Toti participantii la rafting vor primi neopren, papuci de neopren, veste de salvare, casti, hanorace. Aveti nevoie de prosop, slip, costum de baie si haine uscate pentru a le folosi dupa tura de rafting. Activitatea de rafting presupune o stare de sanatate foarte buna si nu este recomandata celor care sufera de astm, hipertensiune sau afectiuni respiratorii.
Daca aveti aparate foto rezistente la contactul cu apa este bine sa le luati cu voi!
 
Vineri, 7 iulie: Este ziua in care ne vom lua "La revedere" de la acesti munti uluitori si ne vom indrepta spre casa sau spre alte zari.
 
Tarif: 480 EURO / pers.
Atentie! Daca achiti pana la sfarsitul acestui an un avans de 150 de euro, pentru tine tariful nostru "early-booking" va fi de 450 euro de persoana.
 
Servicii incluse:
- cazare 2 nopti in zona Carinthia, Austria la pensiune cu mic dejun inclus.
-­ cazare 2 nopti pe munte la cabana.
- servicii de ghidaj montan
- regim de mese: mic dejun aferent noptilor petrecute la pensiune.
- echipament comun de alpinism: hamuri, corzi, anouri, carabiniere.
 
Servicii neincluse:
- transportul
- mesele in afara celor specificate - nu sunt incluse mesele de la cabane
- alte servicii nespecificate.
- serviciile de rafting/ optional (costul este in jur de 50 euro/pers)
 
Atentie! Varful Grossglockner se incadreaza in categoria tehnic, iar amenajarile existente si ghizii dvs. fac ascensiunea mai usoara, insa sunt necesare cunostinte de alpinism, o buna pregatire fizica si de dorit, parcurgerea in prealabil a unor trasee mai tehnice din Romania­, cum ar fi vai de abrupt din Piatra Craiului sau vai de abrupt din Bucegi. Aceasta tura nu este recomandata persoanelor care au teama de inaltime, traseul catre varf avand si pasaje aeriene, expuse, dar bine asigurate!
 
Foarte probabil ca pe vf. Grossglockner vom gasi zapada, asa incat echipamentul trebuie sa cuprinda: bocanci de iarna, parazapezi, geaca impermeabila, pantaloni rezistenti la vant, bete trekking, polar, tricou de schimb din poliester, frontala, manusi, crema de protectie solara, sapca/batic/palarie, medicamente, rucsac ( 20-­30l), bidon apa (2litri).
 
Pe langa echipamentul montan specific mai este necesar urmatorul set de echipament tehnic:
- coltari
- piolet
- casca
- ham.
** Summits' Experts poate inchiria celor interesati coltari, casca, ham, piolet.
 
Informatii si inscrieri la adresa: summits.experts@gmail.com sau office@neotour-brasov.ro sau la numerele de telefon: 0727 777 859 sau 0741 576 088.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

Comments are Closed

© 2019: Summits Experts | Travel Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress